Am fost creati sa fim dar nu am constientizat ca suntem!

Vom fi ceea ce am fost meniti sa fim cand vom constientiza ca suntem!

 
line decor
  
line decor
  

trafic ranking

Statistici web
 

 

Cursuri de Radiestezie si Inforenergetica in SIBIU
august 2010

pentru relatii sau inscrieri - 0763.69.02.04
0744.10.16.78

Review www.heruvis.ro on alexa.com

Salon de masaj si cursuri de calificare Santamia

  Submit Sitemap

merkabaspirit

 

 

 

 

 

 

Numele şi Caracterul

Numele pe care îl purtăm oferă detalii asupra personalităţii noastre,, asupra calităţilor avute, asupra aspiraţiilor nutrite în antiteză cu ceea ce realizăm în mod concret.

Importanţa numelui este la fel de bine sau chiar mai bine cunoscută în creştinism, unde numele este asociat cu cartea de identitate spirituală după care toţi suntem chemaţi şi recunoscuţi în ierarhiile spirituale.

Componenta conceptuală, informaţională şi energetică a numelui potenţează pe purtătorul lui în realizarea misiunii personale. Dacă părinţii nu sunt destul de "pricepuţi" în alegerea numelui, atunci aceştia pe lângă bagajul astral cu care vine copilul la viaţă va mai avea şi o nouă componentă - cea a numelul - care în loc să fie stimul şi sprijin poate fi chiar frînă în calea desăvârşirii purtătorului

Numele noastre sunt trecute în Cartea Vieţii alături de toate realizările şi nerealizările noastre ca entităţi.

De asemenea "greutatea" unui nume poate fi uneori o povară grea pentru cel ce-l poartă dar poate fi "aripă" dacă este potrivit cu necesităţiile, aspiraţiile şi misiunea personală a entităţii purtătoare.

„Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindcă este mama tuturor celor vii"
(Gen 3, 20).


N-O
P-R
S-Ş
T-Ţ-U
V-X-Z

L

LAURA
Nume de origine latina, Laura are drept provenienta, ca si echivalentul masculin Laurentiu sau Laur, substantivul comun laur, planta cu care se incununau fruntile invingatorilor in Roma antica.

Prenumele Laura genereaza un temperament optimist si responsabil. Daca se gaseste intr-un mediu stimulator, poate face dovada unei energii fizice si psihice uluitoare si, mai mult decat atat, contagioase. Simpla sa prezenta si hotararea de a se implica trup si suflet in gasirea unor solutii convenabile sunt, cel mai adesea, suficiente pentru a-i determina pe cei din jur sa o urmeze si sa o asculte. 

LAURENŢIU

Cunoscut mai ales in epoca romana, se pare ca prenumele Laurentiu are origini mai vechi, intr-o epoca preromana, provenind de la numele unui oras antic ale carui urme s-au pastrat.

Persoanei care il poarta ii genereaza un temperament curajos si dinamic. Laurentiu are capacitatea de a lua decizii foarte rapide, chiar daca nu dintre cele mai intelepte. Intr-o situatie data, el afla foarte repede ce vrea si trece neintarziat la actiune pentru a obtine acel lucru. Onestitatea care il caracterizeaza il indeamna sa declare raspicat intentiile si dorintele sale, iar aceasta maniera de comunicare poate fi considerata de unele persoane din anturaj drept lipsa de finete sau chiar brutala. Expplicatia acestui tip de comportament consta in faptul ca el are tendinta de a crede ca politetea este doar o forma extrema de ipocrizie. 

LAVINIA

Fara a fi specific romanesc, dar avand caracteristica singulara ca se gaseste sub aceeasi forma, la toate popoarele, Lavinia pare sa fie un prenume foarte vechi, datand inca din epoca preromana.

Temperamentul generat de acest prenume este idealist si romantic. Daca este indreptata din copilarie catre stiintele umaniste, poate deveni un demn reprezentant al luptei sociale din variate domenii: drepturile omului, ecologie, protejarea animalelor. Pentru aceste domeniiii este de folos talentul oratoric si absenta tracului, mai ales daca este educata din tinerete sa isi stapaneasca emotiile. 

LIDIA

Cu origine obscura, acest prenume, prezent la noi in diverse variante, pare totusi sa provina din Antichitate, dar in onomastica romaneasca a intrat relativ recent.

Cea care este botezata Lidia are inclinatii artistice si un dezvoltat simt estetic. Aceste calitati o pot indrepta catre domenii care tin de arta, in mod special de arta plastica, iuar daca primeste si indrumarea si sprijinul moral si material necesare, are sansa ca lucrarile sale sa fie recunoscute pe scara larga.

In cazul in care inclinatiile sale artistice nu sunt valorificate si lasate sa se manifeste liber, relatia ei cu familia nu va fi dintre cele mai armonioase, mai ales in prima parte a vietii. Lectia pe care trebuie sa si-o insuseasca este sa invete sa se sprijine pe propriile forte si pe capacitatea de a gasi solutiile cele mai adecvate problemelor sale. 

LIVIU

Ca multe dintre numele frecvente in onomastica autohtona, si Liviu are radacini in Roma antica. Cel care este botezat cu acest prenume are un temperament sensibil, cu puternice inclinatii artistice, dar este si foarte introvertit.

Aceasta dualitate a caracterului sau ii creeaza probleme de comunicare. Se bazeaza mai mult pe simturi si pe latura emotiva a temperamentului decat pe logica si rationamente care includ elementele cauza-efect. Cu toate ca are o imaginatie bogata si o inteligenta vie, isi poate greu inchipui ca, uneori, oamenii din jur nu inteleg despre ce vorbeste, cand totul este, dupa parerea lui, asa de evident.  

LOREDANA

De origine latina, Loredana isi are etimologia in cuvantul lauretum, adica tufa de lauri, dar la noi este imprumutat din italiana, unde arata descendenta din provincia Lored.

Femeia care poarta acest nume est eo persoana dinamica, foarte emotiva si impulsiva. Aceste trasaturi de caracter genereaza doua tipuri de reactii, ambele paisonale: iubeste cu toata inima si se infurie la fel. Paradoxal, acest gen de comportament are darul de a o face simpatizata, in mod special de catre persoanele de sex opus si de cei mai in varsta. Cu un aparent aer vesnic copilaresc, este capabila de rationamente sofisticate, cu multe detalii si desfasurandu-se pe numeroase planuri. 

LUCIAN

Sub forma Lucius, acest nume era atribuit de catre romani copiilor nascuti ziua si era foarte popular in epoca Imperiului. Provenind de la verbul lucere, a lumina, numele isi are origini inca mai vechi, lussein insemnand la vechii greci a vedea. In oricare dintre variante, atat Lucian, cat si Lucia sunt asociate cu notiunea de lumina.

Caracterul persoanei care poarta acest nume este deosebit de adaptabil, avand capacitatea sa se manifeste, in functie de imprejurari, atat de diferit, incat poate sa para cameleonic. Avand aparenta de persoana volubila si foarte sincera, poate sa vorbeasca ore in sir fara sa spuna, pana la final, nimic despre sine sau, dupa caz, nimic esential, fiindca se teme ca altii ar putea profita. 

LUCRETIA

Cu toate ca originea numelui este neclara, se cunoaste cu certitudine faptul ca Lucretia era numele unei ginti romane; dar, in ceea ce priveste semnificatia substantivului, nu s-au gasit dovezi concludente. Una dintre speculatii consta in traducerea numelui prin cea care te castiga, cea atragatoare, pornind de la verbul latin lucrum, castig.

Numeroase femei de origine nobila, inrudite cu mari personalitati politice sau religioase ale Antichitatii sau Evului Mediu au purtat numele Lucretia, unele devenind ele insele personaje importante.

Cea care este botezata cu acest nume are adesea de platit datorii ramase din vietile anterioare sau din etape timpurii ale vietii actuale. 

LUMINIŢA

Nume specific romanesc, a intrat relativ recent in onomastica noastra. In mod evident, are drept provenienta diminutivul substantivului comun lumina, al carui sens principal este cel de bucurie, nu de sursa de lumina.

Cu o mare capacitate de perceptie, are puterea de a citi printre randurile oricarui mesaj, fie scris, fie oral. Bazandu-se pe intuitie, dar mai ales pe logica, poate determina doar din tonul vocii cuiva care vor fi consecintele probabile ale afirmatiei si are de cele mai multe ori dreptate. 

ezoterism

 

M

MAGDALENA
Nume devenit popular in urma raspandirii crestinismului Magdalena inseamna din Magadala, acesta fiind numele unui sat de pascari din Galileea, transformat in zilele noastre in Migdal. La randul sau, substantivulmigdal inseamna turn sau castel.

De o remarcabila cochetarie, persoana botezata cu numele Magdalena are inclinatie catre frumos, pe care il va cultiva pe tot parcursul vietii si va incerca sa il insufle si celor din jur. Indrumata corect in timpul copilariei, poate ajunge un artist in toata puterea cuvantului. Are insa tendinta de a fi vanitoasa, iar daca aceasta trasatura nu este atenuata de catre parinti, la maturitate s epoate transforma in orgoliu exagerat. Este un om care isi cunoaste propria valoare si, de cele mai multe ori, nu are nevoie de confirmarea celor din jur. 

MARIA

Cel mai popular prenume feminin, isi datoreaza larga raspandire pe toate continentele, in primul rand, celebrului personaj biblic. In ce priveste etimologia numelui, lingvistii au propus atat de multe variante incat este greu de facut speculatii.

Cei mai multi dintre experti sunt insa de acord ca Maria provine de la numele ebraic Maryam, care insemna picatura de mare sau, intr-o varianta latinizata, stea de mare. Se presupune ca prenumele Stela era intr-o vreme atat de raspandit fiindca se considera similar cu Maria. Persoana botezata cu acest nume se bucura de popularitate inca de la cea mai frageda varsta. Ea va sti sa se faca placuta si sa devina cunoscuta in primul rand datorita adaptabilitatii sale. Are talentul nativ de a-si modela comportamentul in functie de situatie.  

MARIN

Originea acestui nume este sustinuta de doua teorii. Conform uneia dintre ele, Marin reprezinta varianta masculina a prenumelui Maria, dar o alta etimologie ar putea fi adjectivul latin marinus, cu sensul marin, de mare.

Inca din primii ani ai copilariei, asupra acestei persoane nu poate exista, ca in cazul celorlalti copii, vreun dubiu cu privire la apartenenta la sexul masculin. Are trasaturi bine determinate, care la maturitate se pot transforma chiar intr-o infatisare cu un aer de duritate. Este o persoana care stie ce isi doreste si pentru a obtine acel lucru trece la actiune imediat, poate chiar prea repede. In anii tineretii, cei din jur, in special familia, il caracterizeaza drept repezit sau chiar nesabuit. 

MARIUS

Nume frecvent mai ales la generatia mai tanara, Marius dateaza de multa vreme, si anume din epoca romana. Aici a fost, se pare, preluat dintr-un cuvant etrusc insemnand om sau persoana tanara.

Cel care este botezat cu acest prenume are o vointa remarcabila, disimulata insa de o veselie ale carei resurse par inepuizabile. Simtul umorului si glumele pe aproape orice subiect sunt, de altfel, modalitatea prin care isi creeaza un scut protector, atat importiva depresiei, cat si a eventualelor intruziuni datorate curiozitatii altora. 

MATEI

Vechi nume d eorigine ebraica, Matei se poate traduce drept dar sau cadou, dupa unele interpretari si ca fidelitate, credinta dupa altele. In oricare dintre variante, numele a devenit pretuit in tarile europene dupa aparitia crestinismului, datorita aprecierii de care se bucura Apostolul Matei.

Cei mai multi dintre purtatorii acestui nume sunt mezinii familei si, de aceea, sunt pretuiti pe tot parcursul vietii de catre rudele apropiate. Totusi, in copilarie, cel caruia i se da acest nume este predispus la boli specifice varstei, ale caror urmari vor fi mai serioase decat la alti copii de aceeasi varsta, dar consecintele se manifesta mai ales la nivel psihic. 

MIHAI

In Vechiul Testament, Mihail este considerat cel mai tare dintre arhanghelii si ocrotitor al copiilor lui Israel. Intr-adevar, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflecta semnificatia numelui, caci Mihai are in mod natural tendinta de a-i proteja pe cei din jur, fie ca este vorba de copii sau de oameni adulti.
din ebraică - Cine este ca Dumnezeu?

Dintr-un motiv sau altul, aceasta persoana considera ca este de datoria sa sa ii apere pe cei mai slabi, chiar daca acestia nu sunt nici pe departe asa. In relatiile de lunga durata, fie ca sunt de rudenie, de prietenie sau de dragoste, aceasta persoana isi ofera, de cele mai multe ori neconditionat, sprijinul, astfel incat cei in preajma carora se afla devin dependenti de el. Postura de persoana de care depind altii il maguleste, dar il si apasa. 

MIRCEA

Nume de origine slava, Mircea pare sa se lege ca semnificatie de pace, dar si, dupa alte opinii lingvistice, de un cuvant din greaca veche care inseamna ilustru, celebru.

Pentru cel care este botezat cu acest prenume, imaginea publica este foarte importanta. Din acest motiv, pretinde de la cei apropiati, mai alesfamilie si copii, sa aiba un comportament decent, care sa faca cinste familiei si grupului de apartenenta. Poate sa fie exagerat de pretentios in privinta rezultatelor la invatatura obtinute de copiii sai.

MIRELA

Cu toate ca numele a fost imprumutat din franceza si italiana, exista ipoteze conform carora etimologia ar fi latina, provenind din verbul mirari - a se minuna, a uimi - adevaratul sens fiind minunata.

Persoana care poarta acest nume este inzestrata cu mult calm si rabdare. Ea stie ca dorintele nu se implinesc peste noapte si ca este nevoie de timp si de rabdare pentru a obtine ceea ce vrei. Lipsa imediata de reactie o face sa para inactiva, dar in realitate isi alege reactiile abia dupa ce le cantareste si dupa ce decide care dintre ele este mai potrivita momentului si imprejurarilor si mai cu seama care sunt cele mai convenabile consecinte pe termen lung.  

MONICA

Nume de origine incerta, Monica provine, dupa unele teorii, din grecescul monachos, care inseamna singur, solitar; conform altor teorii, cuvantul ar avea origine germanica, insemnand amintire, gand si scop.

Purtatoarea acetsui nume este plina de initiativa, drept care are foarte mult dinamism. ea se angajeaza sa gaseasca solutii pentru probleme care adesea nici macar nu pot fi considerate probleme reale. Atunci cand isi defineste un scop, concepe intr-un ritm foarte rapid un plan sau, cel mai adesea, cateva planuri, urmand sa ia decizii din mers. 

MAHOMED - a lăuda
MACARIE - binecuvântat
MARGARETA - mărgăritar, perlă
MARTA - stăpâna casei, doamnă
MAXIMILIAN - cel mai mare
MINERVA - inteligentă, inteligenţă
MIRABELA - minunat
MONICA - sfătuitor
MOISE - Fiu

 

Director Web
SEO Romania
Top88 - Director web
Director web
Pagini personale
castiga bani - cautam colaboratori - castiga bani - oricine poate deveni colaborator

Terapie, cursuri sau consultanta spirituala AICI


 
   
BACK